SPTEMBRIE 2014- ÎNTÂLNIREA PROMOȚIEI 1974, LA ANIVERSAREA A 40 DE ANI DE LA ABSOLVIREA ȘCOLII!

PROMOȚIA JUBILIARĂ „TUDOR VLADIMIRESCU” A ȘCOLII MILITARE DE OFIȚERI ACTIVI DE AVIAȚIE „AUREL VLAICU” LA ANIVERSAREA A 40 DE ANI DE LA ABSOLVIRE – 1974-2014!

 

”Am avut bucuria să particip la un eveniment (i-aș zice, mai degraba, sărbatoare) din viața tatălui meu: întâlnirea, după 40 de ani, cu foștii săi colegi de Școală Mliitară. Nu știu cum s-au simțit ei, dar mie mi s-a părut, încă din primele momente ale revederii, un spectacol induioșător: bărbați în toată firea, strângandu-se în brațe, verificând uneori numele trecute pe ecusoanele din piept și reamintindu-și chipurile din tinerețe ale colegilor, trecând cu entuziasm de la unii la alții, cu un zambet care le lumina tuturor ochii. Am avut impresia că oamenii ăștia, uniți de o experiența unică (Școala Militară nu e una oarecare…), s-au intors pentru o zi la starea de grație a tinereții lor, a primelor zboruri, a emoțiilor uriașe, dar și a convingerii că și-au ales cea mai frumoasă meserie din lume.”

 

            Sunt cuvintele scrise la doar o zi de la evenimentul amintit de către doamna Geanina Onofrei Cormoș, fiica colegului nostru Constantin Onofrei pe pagina ei de facebook, alături de zecile de poze pe care le-a realizat ca martor ocular a bucuriei debordante care i-a cuprins pe toți participanții la întâlnire, odată ce au pășit pe poarta  Școlii Militare de Ofițeri Activi de Aviație „Aurel Vlaicu” (ATUNCI!)  de la Boboc, județul Buzău, ASTĂZI -„Școala de Aplicații a Forțelor Aeriene”.

Întâlnirea realizată în acest an, la 12 septembrie a fost inițiată și gândită cu peste un an de zile înainte, de câțiva dintre colegii noștrii de promoție, în desele convorbiri telefonice realizate din dorința de a ne regăsi colegii, de a le cunoaște locurile actuale de domiciliu, numerele de telefon și, de ce nu, de a lua legătura cu toți cei aflați în viață pentru proiectata aniversare a 40 de ani de la absolvire.

Așa au debutat discuțiile cu Dan Buzescu, cu Radu Nicolae-Nae, cu Chiș Dorel, cu Mătase Adrian,cu Dan Dinoacă și alții prin 2012, continuate apoi pe teme lărgite, cu majoritatea celor care, dorind să fie de ajutor, și-au făcut timp să-și caute agendele telefonice, să reînnoade contactele și să transmită „din om în om” datele care au ajuns la subsemnatul, mai ales după ce i-am informat pe fiecare dintre convivi că intenționez să scriu o carte despre promoția noastră!

Vreau să specific dintru început că absolut toți interlocutorii cu care am reușit să port o convorbire telefonică și-au manifestat bucuria și interesul pentru revederea de 40 de ani a promoției!

Și așa au pornit toate preparativele are au avut un dublu scop: pe de o parte colectarea de date personale (biografii) și fotografii ale tuturor colegilor din promoția de naviganți pentru proiectata carte, și pe de altă parte, constituirea bazei de date cu adrese, numere de telefon, adrese de email ale colegilor care să faciliteze contactele comitetului organizatoric de la Buzău, cu fiecare coleg. Specific , referitor la cartea proiectată, că nu m-am gândit să extind aria căutărilor mele și asupra colegilor navigatori, deoarece din întreg colectivul de navigatori, aveam contacte mai apropiate doar cu Vali Rublinceanu și-n rest nu mai știam nimic despre ei!

 Odată cu debutul primăverii anului 2014, s-au intensificat contactele dintre noi, adăugându-se și alte nume la așa numitul comitet organizatoric, care, deși ad-hoc constituit, l-a avut ca manager pe Marcel Smoleanu și colaboratori pe Ionel Palamiuc, Radu Nicolae, Vasile Tănase, Nicolae Marin, ajutați în teritoriu de Chiș Dorel, Mătase Adrian, Dan Dinoacă, Rublinceanu Vasile (pentru colegii navigatori, îndeosebi) și subsemnatul. Evident că au existat și sincope și uneori, neconcordanțe în acțiuni, dar , până la final a fost stabilită data desfășurării întâlnirii cu aproape două luni înainte, s-a stabilit modul de colectare a fondurilor (cu aportul remarcabil a lui Ionel Palamiuc)  s-au informat toți doritorii –participanți, au fost stabilite locația și sumele necesare, așa încât, la 12 septembrie a putut debuta , spre bucuria generală, întîlnirea colegilor, la care au aderat cu bucurie și absolvenții secției nenaviganți!

Un punct important al aniversării noastre a fost și realizarea listei invitaților și anunțarea acestora; din păcate prea mulți dintre foștii noștrii lectori, profesori, instructori, comandanți și-au încheiat umblarea lor prin lume, ceea ce a făcut ca această listă să numere doar 12 persoane (asta și datorită faptului că unii dintre instructorii noștrii nu au putut onora invitația din motive obiective!). În paralel cu toate aceste activități s-a derulat și munca la cartea care a devenit între timp „MONOGRAFIA PROMOȚIEI 1974-NAVIGANȚI A ȘCOLII MILITARE DE OFIȚERI ACTIVI DE AVIAȚIE AUREL VLAICU DE LA BOBOCU” , beneficiind de aportul substanțial a tehnoredactorului Adian Mătase și de ajutorul necondiționat al colegilor Radu Nicolae, Chiș Dorel, Dan Dinoacă, Dan Buzescu, Tănase Vasile, Palamiuc Ionel, astfel că la începutul lunii august lucrarea a fost încheiată și tipărită cu sprijinul altruist al colegului nostru Gl.Fl.Aer.(r) Toma Dumitru. În paralel am realizat și o colecție de albume fotografice de la majoritatea colegilor de promoție, transpusă pe suport magnetic, iar Gl.lt.(r) Croitoru Constantin-Nae a realizat insigna comemorativă a evenimentului.

Cu cât se apropia data de desfășurare a evenimentului, nerăbdarea tuturor creștea, odată cu stresul organizatorilor , care se întrebau neâncetat dacă au reușit să acopere toate problemele și dacă totul este pus la punct!

Și a venit în sfârșit și dimineața însorită a zilei de 12 septembrie 2014, când în parcarea din fața intrării în școală, au început să sosească începând cu ora 9.00, primele mașini cu numere de Buzău, apoi de București, de Constanța, de Vrancea și de Timiș- veneau colegii din toate colțurile țării , ca și în urmă cu 40 de ani! – doar că atunci au ajuns la școală cu trenul!

Primisem de la Jony-Bombă, alias Ionel Palamiuc, un tabel cu participanți și invitați, în scopul realizării unor ecusoane indispensabile unei revederi după 40 de ani de la absolvire, și mare mi-a fost bucuria când am realizat că ecusoanele aduse de mine au fost insuficiente, că ne-au onorat cu prezența lor un număr de peste zece colegi care nu figurau pe tabelul inițial! Așa că pot spune cu mâna pe inimă că am avut o prezență aproape de nivelul așteptărilor inițiale!

 A venit Andronic State Țuțui-aviatorul-pictor-meditator, Florin Stavarachi și Nenică Corneciu, a venit Gore Stan și Marius Niculescu, Constantin Vasile-Scandal și Florică Burfă, a venit Dan Dinoacă și Nicolae Costache, Sile moldoveanu și Mihai Bălașa, Dan Petrovici și Gelu Prodan…ca să mă refer doar la câțiva din cei care nu-și anunțaseră prezența inițial.

Ne-am privit , ușor surprinși să constatăm cât de puține sunt trăsăturile fizionomiei care ne mai amintesc de cel din fața noastră și-apoi plăcut impresionați de faptul că nu ne-am schimbat chiar atât de mult și că încă ne mai aducem aminte nume și chipuri și fapte și întâmplări care s-au petrecut acum 40 sau 41 sau 42 de ani în încinta școlii sau pe aerodromurile unde am zburta împreună! Și așa cum scria Geanina mai sus, bucuria revederii a umplut toate chipurile și toate inimile, legate de cea mai frumoasă perioadă din viața noastă de aviatori – cei trei ani trăiți în școala miitară. Ne-am adunat în fața fostei intrări principale a clădirii școlii și parcă nu ne mai săturam privindu-ne, strângându-ne mâinile, îmbrățișându-ne și evident, recunoscându-ne cu multă bucurie și cu voie bună. Oricât încercau organizatorii să scurteze acest moment și să ne adune în sala de festivități, acest moment unic prin trăirile lui s-a prelungit nespus de mult și a provocat o oarecare perturbare în desfășurarea ulterioară a întîlnirii noastre de la Școală.

Ne-am tot îmbiat și poftit spre sala de festivități unde ne așteptau gazdele-comandantul împreună cu ofițerii din comanda școlii- și ne-am împânzit prin sala vastă în care, cu 40 de ani mai devreme fuseserăm adunați, la sfîrșit de lună martie, pentru a ni se citi repartizările pe categorii de aviație, la începutul perioadei de zbor a anului trei!

Însoțiți de soții, copii și nepoți (cîți au fost!) ne-am așezat pe scaune și-am continuat sporovăiala până când a început momentul festiv al reuniunii noastre și cînd , disciplinați sau mai puțin disciplinați , am acordat importanța cuvenită celor prezenți!

A urmat apoi momentul gazdelor noastre, când am aflat câteva date despre evoluția învățământului militar de aviație din ultimii ani, structura acestuia, principalele activități ce se desfășoară în școală și complexitatea organizării școlii de aplicații, după care gazdele s-au retras , lăsându-ne să ne bucurăm deplin de prezența fiecăruia dintre noi.

 „Dirigintele” promoției noastre a fost domnul General de Flotilă Aeriană în rezervă Stan Aurel, fost instructor de-al nostru pe vremea anului III, fost apoi comandant al școlii, actualmente președintele Filialei Buzău a asociației ARPIA. Înainte de citirea catalogului, într-un scurt cuvânt introductiv au fost prezentați colegii noștrii decolați prea de timpuriu la „Escadrila din Ceruri” ( 27 de piloți din care 10 decedați în evenimente aviatice), pentru care s-a păstrat un scurt moment de reculegere. A urmat apoi citirea catalogului, moment în care fiecare coleg, ridicat în picioare, a fost aplaudat de întrega asistență, iar absenții … n-au putut fi aplaudați!  Domnul general a fost secondat la microfon de colegul nostru General Locotenent în rezervă Croitoru Constantin-Nae, de Generalul de Flotilă Aeriană în rezervă Toma Dumitru și de fostul Director ROMATSA, Comandorul în rezervă Jan Poenaru ca reprezentant al navigatorilor. Marcel Smoleanu a anunțat desfășurarea în continuare a programului pentru prima parte a zilei și pentru  partea a doua, care a inclus și masa afestivă în stațiunea Sărata Monteoru.

La încheiera activității din sala festivă au fost distribuite cartea „Monografia Promoției” și insigna comemorativă apoi a urmat momentul fotografiei de grup pe scările din fața clădirii. Au urmat apoi vizita făcută la hangar și în spațiul expozițional amenajat special pentru aceasta, și masa de prânz, servită în clădirea fostei popote a instructorilor. Ne-am bucurat de momente de relaxare și de aduceri aminte , la o ciorbă și-o friptură, stropite cu o țuică de Buzău și vin de Pietroasele, prefigurând ospățul care urma să aibă loc seara, la Monteoru. Am reînnodat povești și amintiri, retrăind momente amuzante sau mai serioase, din vremea școlii și ne-am reîncărcat bateriile cu glume din viața trăită la Bobocu.

În parcarea din fața școlii ne-am despărțit și ne-am luat rămas bun de la cei câțiva colegi care, din motive obiective, s-au îndreptat spre casele lor aflate la Buzău sau mai departe, neputând participa la seara festivă. Evident că, așa cum promiseserăm în sala de festivități, ne-am luat din nou angajamentul organizării unei noi revederi, dacă nu mai devreme, atunci cel mai târziu peste cinci ani, adică în 2019!

Și întîlnirea noastă a continuat la Complexul Hotel Cazino, de la Sărata Monteoru în după amiaza zilei de vineri, 12 septembrie! Am avut din nou prilejul să ne adunăm la o poveste și la o glumă, pe grupuri sau „găști” cum le-am numit noi, în plăcutul spațiu de agrement din zona hotelului, unde vreme de vreo trei ceasuri sau schimbat vorbele și convivii, ajungând să ne vedem cu toții, pe rând, să ciocnim un pahar de bere, vin sau alte licori mai sofisticate, așa cum a fost wiky-ul oferit de Vasile-Scandal (Constantin Vasile pe numele lui) ajuns cu bine pe ultima sută de metrii la revederea colegilor! Nici n-am avut vreme să realizăm trecerea timpului, că a și trebuit să schimbăm ținutele și să răspundem invitației gazedelor de a pofti în incinta restaurantului  unde ne așteptau mesele frumos și îmbietor aranjate pentru festinul ce urma să înceapă! …

Mă voi opri aici cu destăinuirile legate de ospățul ce a urmat, vrând să-i fac geloși pe cei care, din motive de ei cunoscute, nu au participat la festin și lansând invitația pentru viitoarea noastă reuniune, pentru toți colegii în viață, spunându-le doar că a fost o revedere plină de bucurie, o reâmprospătare a amintirii faptelor trăite împreună pe vremea școlii și o încărcare a bateriilor pentru toate zilele și anii ce îi vom mai trăi!

Eu personal nutresc speranța că ne vom aminti cu multă plăcere această aniversare și ne vom dori repetarea ei, și nu peste cinci sau zece ani, ci  poate chiar peste un an! Nu fac pronosticuri și nici nu vreau să impun a se lua o hotărâre acum, dar , pornind de la dicuțiile de la masa festivă cu cei mai mulți dintre  colegi, mi-am propus inițierea acțiunii „Reuniunea promoției în 2015!” și sper că toți cei care doresc , vor subscrie și se vor prezenta la data și locul pe care-l vom stabili de comun acord!

În asentimentul celor mai mulți dintre colegi exprim mulțumirile mele organizatorilor acestui eveniment pentru frumoasele momente trăite împreună , buna organizare și coordonare a acțiunii și fac aprecierea că a fost o reuniune pe deplin reușită și care a dus bucurie în sufletele tuturor colegilor și a celor care i-au însoțit!

La revedere, dragi colegi! Pe curând, în anul 2015!

Comandor în retragere Lupea Ștefan

Timișoara

 

CU CELULA, LA ATAC … PRINTRE DEALURI!

LA ATAC!… PRINTRE DEALURI!

    • FRÂNĂ, FLAPS, FAR, AP CUPLAT, aprobați decolarea cu forțaj total, formației !

    • Aprob!

    • Cuplăm!!!Mă uit la stânga cu coada ochiului, în timp ce împing hotărât maneta de gaze peste prag, în forțaj total. Văd zvăcnirea avionului lui Miki, simțind simultan cum sunt presat în scaunul meu , la cuplarea forțajului. Avioanele, legate parcă de o sfoară invizibilă, se lansează spre capătul îndepărtat al pistei, iar eu îmi scutur ochii în vibrațiile roților, peste cadranele de la bord. Mă uit doar din rutină, știu că totul este în ordine, ca de alte atâtea sute de ori în decolările de până acum! Am masca ușor lăsată peste buza de sus și ochelarii de soare strânși de casca de zbor îmi apasă pe șaua nasului: iar o să-mi rămână urma roșie până târziu după amiază pe coama nasului! Deja suntem cu botul sus, urcând spre vest, spre locul virajului „unu plus doi”. Bag trenul, apoi flapsul și-l aud pe Miki:
    • Decuplăm! – și-n momentul următor decuplez forțajul și-i zic:
    •  Decuplat, totul normal!
    • Tren, far, flaps escamotat, decuplat forțajul, formația! transmite Miki către   conducătorul de zbor la ștart.
    •  Confirm, continuați spre radiofar.
  •  Aprob la 1500m formației, ne spune și Cornel, din cutia lui cu ecrane de la SDA.

„O zi frumoasă”-mi zic în gând, uitându-mă de jur împrejur după binecunoscutele repere de pe solul bănățean care înconjoară Timișoara. Ușoare urme de nori pe la 2000 de metri, albi și pufoși , prefigurând parcă norii voluptoși ce se vor dezvolta mai spre amiază,  scuturându-ne la înălțimea turului de pistă, iar mai sus, creind labirinturi prin care ne vom fugări în zonele de lucru, la luptă aeriană! Deja zburăm printre nori și simt plăcerea care mă cuprinde oridecâte ori am ocazia să „ călăresc norii”- am lăsat un interval mai mare între mine și Miki ca să-mi pot savura „vata pe băț” înfiptă-n vârful tubului PITOT!

Ne ducem spre Bihor să-l căutăm pe Nenea , surghiunit într-un Punct de Comandă de Divizie Mecanizată, undeva la nord de Crișul Repede, prin pădurile de pe Muntele Șes. A plecat acolo de vreo două zile și a apucat să ne dea un telefon ieri, să ne spună câte ceva despre locul unde se găsește.  Primind o hartă 1:25.000 de la biroul Operații, am reușit să găsim un loc pe hartă, dar… cum o fi confruntarea dintre hartă și teren, numai Dumnezeu știe! Io mi-am asumat sarcina descoperirii corturilor printre coamele munților iar Miki va conduce „atacul!”. Am zburat destul de mult prin zona de la Vadul Crișului și spre Zalău, de la Aleșd, așa că m-am cam dumirit despre locul unde ar putea fi Nenea, doar că… mai trebuie și ochi buni să nu ratez coama aia de deal!

  •  Aprob trecerea formației pe canalul 7 și legătura cu punctul, – îl auzim pe Conel în    căști!
  • Trecem pe șapte, zice Miki, și execut mașinal comutarea canalului la stația de radio.
  • 701, control!
  • Te aud norml, 501.
  • Sunt 501 cu formația, la 1500m, pe 30 de grade, le spune Miki celor de la ecranele IOC  din Punct!
  • Sunt MASA, confirm. Uracți la 4000, pe 30 de grade cu 700 la oră.
  • Confirm, la 4000 m cu 700 la oră. Hai să urcăm Fane, c-avem treabă! îl aud zicând pe Miki.Mărim turajul și punem avioanele în ușoară pantă de urcare- nu trebuie să ne grăbim că poate „mecanizații” n-au mâncat încă micul dejun! Mi-am adus avionul aproape „bot la bot” cu al lui Miki, da la un interval apreciabil, să mă pot bucura de priveliște! Soarele aflat în dreapta noastră aruncă raze de soare peste ponoarele munților și fuioare de umbră peste văile domoale , proiectând spre noi un peisaj de basm, de care nu mă satur niciodată în zborul meu spre nordul Transilvan! Înghit imginile familiare de acum, căutând orașele, văile apelor și piscurile cunoscute ca de fiecare dată când vreme bună îmi permite să văd locurile dragi: Ineu, Salonta, Oradea,  apoi Câmpenii, Abrudul, Brad, Alba Iulia, Zlatna, Deva, Valea Mureșului de la Aiud până la Deva, Arieșul, coama Apusenilor retezată de budozere, apoi Clujul și Crișurile…

    Acum mă uit după Salonta și după Oradea, după Crișul Repede și barajele de pe vale, că ne apropiem de zona de luptă!

    Mai avem câteva minute de contemplare după care va trebui să „radiografiez” terenul în căutarea reperelor stabilite. Nenea ne spusese că se vor afla probabil chiar la nord de satul Borod,  la confluența a două creste  orientate una vest-nord – vest și alta nord – vest către sud – est, în apropierea cătunului Serani, iar arcul format de ele este mărginit la vest și la nord de o pădure nu prea deasă. Corturile s-ar putea să fie chiar la lizieră, iar mașinile , mascate cu plase, vor fi răspândite printre copaci. Și ne-a mai promis că va încerca să ne dirijeze, dacă vom reuși legătura cu stația lui Andronache, pe canalul 1.

    Toate bune și frumoase, dar…care-s coamele!? Ajunși la Alejd , am virat dreapta spre serpentinele de la granița dintre județele Bihor și Cluj, iar la verticala lor , Miki a intrat în viraj pe stânga hotărît, că abia am reușit să-l „țin” în ochi!

    Coborând ușor și stând la vreo 100m de Miki, mă uitam după creste, drumuri, păduri  încercând să vad cu 10 kilometri mai înainte!  Căutam un cătun izolat între dealuri și păduri.

  • Trecem pe unu, îmi transmite Miki, și imediat comut stația radio pe canalul     indicat.
  • 701, control radio!
  • Normal, 701! Uitându-mă spre orizontul îndepărtat format de coamele golașe ale munților ( dar parcă mai mult dealuri, nu munți!) mă surprinde o sclipire de cristal pe coama unui deal, undeva spre ora 11 față de direcția de deplasare a noastră, și-i strig lui Miki (deși nu era cazul, că doar radioul era pe volum maxim!):
  • Cred că i-am văzut, în față la vreo 10 km, stînga, lângă drumul ăla de sub pădure! Redu și nu mai coborâ,  să nu ne vadă până trecem de ei!

-         Confirm, da io nu-i văd!

-         501, sunt VADU, unde sunteți?

-         Ne-apropiem de tine, VADULE, sunt 501.

-         Nu coborâți sub 1000m. Vă aștept. …Daaa, v-am văzut, bravo măi! Ne-ați găsit.  Veniți la verticală, apoi…Puteți ataca,  cum vă convine.

  •     Confirm, intrăm în tur de poligon.
  •     Vedeți că aici cota maximă este 789 de metri!
  • Confirm! Hai Fane aproape, să-i scuturăm nițel! Trecuserăm deja de coamă și acum ne pregăteam de atac. Miki stabilise direcția de atac pe cap 30 de grade, venind dinspre capătul sudic al văii, spre drumul paralel cu pădurea, unde se găseau cele două corturi mari și câteva mașini văzute printre copaci. 

Dinspre soare, unde ne aflam acum pe latura mare a turului, cum ar veni, văd mai bine toată desfășurarea de forțe și mijloace a Punctului de Comandă: două corturi de comandament la liziera pădurii, dincolo de drumul de care și căruțe, și alte cîteva corturi de grupă, un cort cu copertină și cu mese acoperite cu fețe albe, bucătăria de campanie fumegând ușor undeva mai spre capătul dispozitivului și cîteva mașini care se disting bine acum, luminate de soarele ridicat bine spre zenit. Tot dispozitivul are forma unui arc de cerc format de cele două drumuri care se unesc undeva la nord-est, chiar sub piscul cel mai înalt al coamenlor. Cred că cei care au ordonat dispozitivul au vrut să se bucure de priveliște și de soare, nu să ascundă tărășenia de frica atacurilor aviației! Or noi, tocmai asta trebuia să facem: să atacăm un punct de comandă aflat în dispozitiv!

 Cum valea era destul de largă spre sud și golașă, vizibilitatea spre coamă foarte bună, și cum eram dornici de senzații tari, după ce am trecut de traversul lor, am coborât spre vale, ne-am așezat bine pe planuri și-am pus botul spre piscul lîngă care se afla cel mai nordic cort. Vedeam crestele deasupra noastră în stânga și în dreapta și noi urcam spre vârfuri!

  • Sută la sută. …cuplăm! Șiiiii trageeeeem! Simultan cu mâna stângă dusă cu maneta de gaze în față apoi cuplarea forțajului și trasul manșei spre înapoi! Bubuim printre pereții văii și izbucnim în sus chiar peste corturile expuse spre sud, cu mesele acoperite de fețe albe (cearceafuri!??) peste care hărțile se învălmășesc ridicate de suflul bubuiturii forțajelor!
  • Măăăiiii, țipă-n microfon Nenea, i-ați băgat sub mese!  ….Nu știu cum o să-i potolesc! Îs porniți rău pe voi. Vă zic Huligani!
  • Lasă-i Nene, că și așa nu prea știu cum e cu atacurile aviației! Dă-le o țuică și               spune-le că n-am fost noi! Mai venim odată, da mai domol!
  • Bine, la orizontală, nu-i mai speriați cu forțajul!
  • Venim din nord!
  • Confirm!Am făcut un „standard” și-am venit pe 210 grade, din nord-est,  trecând în formație „de paradă” și salutându-i din planuri. Nu știu dacă ne-au răspuns sau nu la salut aruncându-și caschetele în aer, dar ne-am făcut că am primit salutul și am mai trecut odată de la est la vest, îndreptîndu-ne spre casă.
  • Am terminat, Nene, megem spre casă. La bună vedere.
  • Confirm, ne vedem acasă! – ne-a răspuns surghiunitul de Nenea, nevoit să doarmă-n coșmelia lui Andronache pe coclaurile bihorene, trei nopți la rând, ca să facă legătura cu aviația la atac!.Ne-am ridicat spre înălțimi, la 4000 de metri, cum cerea traiectul de întoarcere, am revenit pe canalul 7 și-am intrat în legătură cu punctul nostru de comandă, dar ne-a răspuns Tășnadul, (cred că a fost colegul nostru Hotcă, deși nu i-am auzit demult glasul!) aflat mai aproape de noi:
  • Continuați pe cap 170 de grade, la 4000 de metri, formația 501!
  • Confirm – i-a răspuns Miki, preocupat de acum să fie în litera legii, că de- ajungeam la analiză și nu voiam să fim subiect de discuție!

    Am lărgit din nou formația și, așezat pe partea stângă, admiram peisajul descoperit sub pâlcurile de nori tot mai dese pe măsură ce ne apropiam de Mureș. Roșia Montană își expunea goliciunea rasă cu buldozerele, apoi haldele de steril de la Brad, coama Uiorului, Cetatea Devei și maiestuosul râu cu „torchituri” (vorba lui Nea Mărin!) curgând liniștit spre vest ne arată că nu mai avem mult până acasă! După ce-am trecut râul Mureș, punctul de comandă ne-a dat aprobare să ne îndreptăm spre Lugoj, și de acolo direct la aterizare, că mai aveam încă multe de înfăptuit în ziua de zbor care ni se deschidea înainte. Mult prea repede s-au derulat toate celelalte etape și-am pus roțile, pe rând, eșalonându-ne la „fabrică” să nu ne urcâm unul pe altul pe panta de aterizare. Încă o misiune încheiată cu succes de celula noastră adhoc constituită, chiar dacă nu zburam în aceeiași escadrilă, dar fiind o zi de aplicație pe unitate, s-a putut! .

     

    Protagonişti au fost: Mr. Lupea Ştefan-Fane, Mr. Veress Nicolae-Miki, Mr. Uritescu Ioan-Nenea, Cpt. Potârcă Cornel-Cornel din Regimentul 93 Aviație Vânătoate. Anul-1986.

     

    Consemnat de Cdor.rtr. Lupea Ștefan

    Timișoara la 12 oct.2014