CU CELULA, LA ATAC … PRINTRE DEALURI!

LA ATAC!… PRINTRE DEALURI!

    • FRÂNĂ, FLAPS, FAR, AP CUPLAT, aprobați decolarea cu forțaj total, formației !

    • Aprob!

    • Cuplăm!!!Mă uit la stânga cu coada ochiului, în timp ce împing hotărât maneta de gaze peste prag, în forțaj total. Văd zvăcnirea avionului lui Miki, simțind simultan cum sunt presat în scaunul meu , la cuplarea forțajului. Avioanele, legate parcă de o sfoară invizibilă, se lansează spre capătul îndepărtat al pistei, iar eu îmi scutur ochii în vibrațiile roților, peste cadranele de la bord. Mă uit doar din rutină, știu că totul este în ordine, ca de alte atâtea sute de ori în decolările de până acum! Am masca ușor lăsată peste buza de sus și ochelarii de soare strânși de casca de zbor îmi apasă pe șaua nasului: iar o să-mi rămână urma roșie până târziu după amiază pe coama nasului! Deja suntem cu botul sus, urcând spre vest, spre locul virajului „unu plus doi”. Bag trenul, apoi flapsul și-l aud pe Miki:
    • Decuplăm! – și-n momentul următor decuplez forțajul și-i zic:
    •  Decuplat, totul normal!
    • Tren, far, flaps escamotat, decuplat forțajul, formația! transmite Miki către   conducătorul de zbor la ștart.
    •  Confirm, continuați spre radiofar.
  •  Aprob la 1500m formației, ne spune și Cornel, din cutia lui cu ecrane de la SDA.

„O zi frumoasă”-mi zic în gând, uitându-mă de jur împrejur după binecunoscutele repere de pe solul bănățean care înconjoară Timișoara. Ușoare urme de nori pe la 2000 de metri, albi și pufoși , prefigurând parcă norii voluptoși ce se vor dezvolta mai spre amiază,  scuturându-ne la înălțimea turului de pistă, iar mai sus, creind labirinturi prin care ne vom fugări în zonele de lucru, la luptă aeriană! Deja zburăm printre nori și simt plăcerea care mă cuprinde oridecâte ori am ocazia să „ călăresc norii”- am lăsat un interval mai mare între mine și Miki ca să-mi pot savura „vata pe băț” înfiptă-n vârful tubului PITOT!

Ne ducem spre Bihor să-l căutăm pe Nenea , surghiunit într-un Punct de Comandă de Divizie Mecanizată, undeva la nord de Crișul Repede, prin pădurile de pe Muntele Șes. A plecat acolo de vreo două zile și a apucat să ne dea un telefon ieri, să ne spună câte ceva despre locul unde se găsește.  Primind o hartă 1:25.000 de la biroul Operații, am reușit să găsim un loc pe hartă, dar… cum o fi confruntarea dintre hartă și teren, numai Dumnezeu știe! Io mi-am asumat sarcina descoperirii corturilor printre coamele munților iar Miki va conduce „atacul!”. Am zburat destul de mult prin zona de la Vadul Crișului și spre Zalău, de la Aleșd, așa că m-am cam dumirit despre locul unde ar putea fi Nenea, doar că… mai trebuie și ochi buni să nu ratez coama aia de deal!

  •  Aprob trecerea formației pe canalul 7 și legătura cu punctul, – îl auzim pe Conel în    căști!
  • Trecem pe șapte, zice Miki, și execut mașinal comutarea canalului la stația de radio.
  • 701, control!
  • Te aud norml, 501.
  • Sunt 501 cu formația, la 1500m, pe 30 de grade, le spune Miki celor de la ecranele IOC  din Punct!
  • Sunt MASA, confirm. Uracți la 4000, pe 30 de grade cu 700 la oră.
  • Confirm, la 4000 m cu 700 la oră. Hai să urcăm Fane, c-avem treabă! îl aud zicând pe Miki.Mărim turajul și punem avioanele în ușoară pantă de urcare- nu trebuie să ne grăbim că poate „mecanizații” n-au mâncat încă micul dejun! Mi-am adus avionul aproape „bot la bot” cu al lui Miki, da la un interval apreciabil, să mă pot bucura de priveliște! Soarele aflat în dreapta noastră aruncă raze de soare peste ponoarele munților și fuioare de umbră peste văile domoale , proiectând spre noi un peisaj de basm, de care nu mă satur niciodată în zborul meu spre nordul Transilvan! Înghit imginile familiare de acum, căutând orașele, văile apelor și piscurile cunoscute ca de fiecare dată când vreme bună îmi permite să văd locurile dragi: Ineu, Salonta, Oradea,  apoi Câmpenii, Abrudul, Brad, Alba Iulia, Zlatna, Deva, Valea Mureșului de la Aiud până la Deva, Arieșul, coama Apusenilor retezată de budozere, apoi Clujul și Crișurile…

    Acum mă uit după Salonta și după Oradea, după Crișul Repede și barajele de pe vale, că ne apropiem de zona de luptă!

    Mai avem câteva minute de contemplare după care va trebui să „radiografiez” terenul în căutarea reperelor stabilite. Nenea ne spusese că se vor afla probabil chiar la nord de satul Borod,  la confluența a două creste  orientate una vest-nord – vest și alta nord – vest către sud – est, în apropierea cătunului Serani, iar arcul format de ele este mărginit la vest și la nord de o pădure nu prea deasă. Corturile s-ar putea să fie chiar la lizieră, iar mașinile , mascate cu plase, vor fi răspândite printre copaci. Și ne-a mai promis că va încerca să ne dirijeze, dacă vom reuși legătura cu stația lui Andronache, pe canalul 1.

    Toate bune și frumoase, dar…care-s coamele!? Ajunși la Alejd , am virat dreapta spre serpentinele de la granița dintre județele Bihor și Cluj, iar la verticala lor , Miki a intrat în viraj pe stânga hotărît, că abia am reușit să-l „țin” în ochi!

    Coborând ușor și stând la vreo 100m de Miki, mă uitam după creste, drumuri, păduri  încercând să vad cu 10 kilometri mai înainte!  Căutam un cătun izolat între dealuri și păduri.

  • Trecem pe unu, îmi transmite Miki, și imediat comut stația radio pe canalul     indicat.
  • 701, control radio!
  • Normal, 701! Uitându-mă spre orizontul îndepărtat format de coamele golașe ale munților ( dar parcă mai mult dealuri, nu munți!) mă surprinde o sclipire de cristal pe coama unui deal, undeva spre ora 11 față de direcția de deplasare a noastră, și-i strig lui Miki (deși nu era cazul, că doar radioul era pe volum maxim!):
  • Cred că i-am văzut, în față la vreo 10 km, stînga, lângă drumul ăla de sub pădure! Redu și nu mai coborâ,  să nu ne vadă până trecem de ei!

-         Confirm, da io nu-i văd!

-         501, sunt VADU, unde sunteți?

-         Ne-apropiem de tine, VADULE, sunt 501.

-         Nu coborâți sub 1000m. Vă aștept. …Daaa, v-am văzut, bravo măi! Ne-ați găsit.  Veniți la verticală, apoi…Puteți ataca,  cum vă convine.

  •     Confirm, intrăm în tur de poligon.
  •     Vedeți că aici cota maximă este 789 de metri!
  • Confirm! Hai Fane aproape, să-i scuturăm nițel! Trecuserăm deja de coamă și acum ne pregăteam de atac. Miki stabilise direcția de atac pe cap 30 de grade, venind dinspre capătul sudic al văii, spre drumul paralel cu pădurea, unde se găseau cele două corturi mari și câteva mașini văzute printre copaci. 

Dinspre soare, unde ne aflam acum pe latura mare a turului, cum ar veni, văd mai bine toată desfășurarea de forțe și mijloace a Punctului de Comandă: două corturi de comandament la liziera pădurii, dincolo de drumul de care și căruțe, și alte cîteva corturi de grupă, un cort cu copertină și cu mese acoperite cu fețe albe, bucătăria de campanie fumegând ușor undeva mai spre capătul dispozitivului și cîteva mașini care se disting bine acum, luminate de soarele ridicat bine spre zenit. Tot dispozitivul are forma unui arc de cerc format de cele două drumuri care se unesc undeva la nord-est, chiar sub piscul cel mai înalt al coamenlor. Cred că cei care au ordonat dispozitivul au vrut să se bucure de priveliște și de soare, nu să ascundă tărășenia de frica atacurilor aviației! Or noi, tocmai asta trebuia să facem: să atacăm un punct de comandă aflat în dispozitiv!

 Cum valea era destul de largă spre sud și golașă, vizibilitatea spre coamă foarte bună, și cum eram dornici de senzații tari, după ce am trecut de traversul lor, am coborât spre vale, ne-am așezat bine pe planuri și-am pus botul spre piscul lîngă care se afla cel mai nordic cort. Vedeam crestele deasupra noastră în stânga și în dreapta și noi urcam spre vârfuri!

  • Sută la sută. …cuplăm! Șiiiii trageeeeem! Simultan cu mâna stângă dusă cu maneta de gaze în față apoi cuplarea forțajului și trasul manșei spre înapoi! Bubuim printre pereții văii și izbucnim în sus chiar peste corturile expuse spre sud, cu mesele acoperite de fețe albe (cearceafuri!??) peste care hărțile se învălmășesc ridicate de suflul bubuiturii forțajelor!
  • Măăăiiii, țipă-n microfon Nenea, i-ați băgat sub mese!  ….Nu știu cum o să-i potolesc! Îs porniți rău pe voi. Vă zic Huligani!
  • Lasă-i Nene, că și așa nu prea știu cum e cu atacurile aviației! Dă-le o țuică și               spune-le că n-am fost noi! Mai venim odată, da mai domol!
  • Bine, la orizontală, nu-i mai speriați cu forțajul!
  • Venim din nord!
  • Confirm!Am făcut un „standard” și-am venit pe 210 grade, din nord-est,  trecând în formație „de paradă” și salutându-i din planuri. Nu știu dacă ne-au răspuns sau nu la salut aruncându-și caschetele în aer, dar ne-am făcut că am primit salutul și am mai trecut odată de la est la vest, îndreptîndu-ne spre casă.
  • Am terminat, Nene, megem spre casă. La bună vedere.
  • Confirm, ne vedem acasă! – ne-a răspuns surghiunitul de Nenea, nevoit să doarmă-n coșmelia lui Andronache pe coclaurile bihorene, trei nopți la rând, ca să facă legătura cu aviația la atac!.Ne-am ridicat spre înălțimi, la 4000 de metri, cum cerea traiectul de întoarcere, am revenit pe canalul 7 și-am intrat în legătură cu punctul nostru de comandă, dar ne-a răspuns Tășnadul, (cred că a fost colegul nostru Hotcă, deși nu i-am auzit demult glasul!) aflat mai aproape de noi:
  • Continuați pe cap 170 de grade, la 4000 de metri, formația 501!
  • Confirm – i-a răspuns Miki, preocupat de acum să fie în litera legii, că de- ajungeam la analiză și nu voiam să fim subiect de discuție!

    Am lărgit din nou formația și, așezat pe partea stângă, admiram peisajul descoperit sub pâlcurile de nori tot mai dese pe măsură ce ne apropiam de Mureș. Roșia Montană își expunea goliciunea rasă cu buldozerele, apoi haldele de steril de la Brad, coama Uiorului, Cetatea Devei și maiestuosul râu cu „torchituri” (vorba lui Nea Mărin!) curgând liniștit spre vest ne arată că nu mai avem mult până acasă! După ce-am trecut râul Mureș, punctul de comandă ne-a dat aprobare să ne îndreptăm spre Lugoj, și de acolo direct la aterizare, că mai aveam încă multe de înfăptuit în ziua de zbor care ni se deschidea înainte. Mult prea repede s-au derulat toate celelalte etape și-am pus roțile, pe rând, eșalonându-ne la „fabrică” să nu ne urcâm unul pe altul pe panta de aterizare. Încă o misiune încheiată cu succes de celula noastră adhoc constituită, chiar dacă nu zburam în aceeiași escadrilă, dar fiind o zi de aplicație pe unitate, s-a putut! .

     

    Protagonişti au fost: Mr. Lupea Ştefan-Fane, Mr. Veress Nicolae-Miki, Mr. Uritescu Ioan-Nenea, Cpt. Potârcă Cornel-Cornel din Regimentul 93 Aviație Vânătoate. Anul-1986.

     

    Consemnat de Cdor.rtr. Lupea Ștefan

    Timișoara la 12 oct.2014

Comentarii închise.