GIARMATA, PRIN ANII OPTZECI! Cpt.cdor.sing.r. Iacobiță Valeriu

…Sfârșit de august 1981!

După trei ani de școală la Academia Tehnică Militară de la București, eu  copil de țăran din sătucul așezat pe coasta unui deal în inima Moldovei  (cu nume predestinat,  ce poartă amprenta geografică a locului – Costești-Răchiți) am ajuns în inima Banatului, pe peronul Gării de Nord din Timișoara,  încărcat cu valiza din carton primită la absolvire. …

Nimic neobișnuit în acea vreme- parcurile timișorene erau pline de trandafiri; mulți trandafiri se găseau și pe peluzele de pe arterele principale ale orașului pe care aveam să-l descopăr cu frenezia noutății locului, în zilele și săptămânile următoare…

…Ajuns a doua zi dimineața la poarta unității de aviație situată undeva la vreo 4-5 kilometri de oraș, am fost îndrumat , împreună cu alți tineri , repartizați ca și mine la aceiași unitate, spre clădirea Escadrilei de Cercetare aflată undeva pe partea stângă a aleii principale, după Sala de Sport. Ajuns la intrarea în clădire aveam să aflu că m-am însoțit pe drum cu maiștrii militari Marin, Plăcintă și Geonca – proaspăt absolvenți ai Școlii de Maiștri de Aviație de la Mediaș- repartizați la aceiași escadrilă cu mine. Pe drumul către clădirea escadrilei am întâlnit foarte mulți „oameni albaștrii” , cei mai mulți tineri, gata să sară în ajutorul unor „novici” care aveau să le devină colegi de muncă.

Ne-am prezentat la comandantul unității (escadrila fiind unitate independentă!) colonelul Todea Gheorghe, apoi, obligatoriu la secretarul organizației de partid- locotenent colonelul Fenechiu care s-a dovedit a fi un om răbdător și înțelegător cu „toanele” tinereții”.  După obișnuitele întrebări despre viața din școală și despre locurile natale ale fiecăruia, a venit vremea unor detalii mai practice și cel mai important a fost să aflăm unde vom locui de vreme ce am devenit „bănățeni”! „Oferta de cazare” cuprindea locuințe comune în blocul „Burlacilor” din Colonia Aviatorilor (pe lângă care trecuserăm la prezentarea în unitate), mie părându-mi-se că nu îmi oferă suficient spațiu și posibilități de a cunoaște orașul Timișoara , așa că am refuzat oferta spunând că voi căuta și voi găsi un spațiu de cazare la vreo gazdă, până vor veni vremuri mai bune  (adică repartizarea unei garsoniere sau apartament în oraș!).

După câteva zile de căutări m-am așezat în gazdă la un bănățean „cu facultate”,  care locuia în Calea Girocului (cartier nou la acea vreme). După o vreme petrecută  la taifasuri și la câte un pahar de bere cu gazda, aveam să aflu că „facultatea”  a fost absolvită prin închisorile politice ale anilor 50-60, având printre colegi profesori universitari, generali, medici, preoți, avocați, etc.  Cum a fost pentru prima dată când luam cunoștință despre astfel de lucruri, am fost cam speriat, așa că mi-am căutat alt loc de cazare, iar norocul a făcut ca la scurt timp să primesc un loc la Căminul Militar de Garnizoană, nou construit, unde m-am mutat cât de repede am putut….

Escadrila la care mi-am început „ucenicia” era constituită din trei grupuri distincte de oameni, interconctate profesional și uman: piloții (cei curajoși, adică un pic „nebuni!”), statul major (adică oamenii de la birouri) și grupul tehnicienilor (adică cei care asigurau funcționarea tuturor angrenajelor!). Mai exista și o grupă (aproape o companie) de militari în termen, oameni care asigurau serviciul de pază dar și  funcționarea serviciilor auxiliare.

La scurt timp după ce a început rutina activităților zilnice în escadrilă, aveam să aflu „poveștile coloșilor” escadrilei, adică ale piloților Todea, Niculae, Pavica , Ștefan Titi, Cristea, Drăghicescu–piloți de excepție ai aviației  de la Giarmata; ale ofițerilor –tehnici (maiori de o viață) Paul, Herbei, Rus, Tocarciuc, Stancu (inginer șef de escadrilă) și Zaban(inginer radio-radiolocație; ale tehnicienilor (maiștrii) Predescu(frații gemeni) Nemeth, Sfârcuș (IEAB-iști) Guiaș și Buzatu (armurieri), Torok, Ianoș, Cernăianu (containeriști),  Cotora, Balaj, Tilea, Murărescu, Szentess și Florea Virgil (motoriști/celuluiști), Benone, Moț, Iacob și Florea Ștefan (tehnici de avion) , precum și despre  stat-majoriștii Genescu, Marcaș,  Drimbe, și alții! De la toți cei enumerați aveam să învăț câte ceva depre viață, despre viața de aerodrom și, cel mai important, despre aviația militară și cea de cercetare în special!

În escadrilă aveam la acel moment un număr de avioane „de cercetare” dintre care enumăr  mai vechile „1503, 1504, 1907, 1908, 1910 ”venite de la Borcea, apoi 2003, 2007, 2017 (distrus în catastrofă ) 2023, 2043, – toate acestea  venite direct din URSS la Giarmata. Din 1980, escadrila mai avea în dotare și avioanele MIG-21 M cu numerele 804, 805,806, 807,  redistribuite de la Escadrila 1 a Regimentului 93 Aviație Vânătoare , precum și avioanele de dublă comandă 6904 și 6951. Era o „zestre” importantă, ceea ce asigura o disponibilitate pentru zbor de cel puțin 12 avioane pe ștart, plus două avioane de rezervă! Cât de mult ne mai „sâcâia” inginerul șef de escadrilă cu „rezervele” astea, dar asta făcea ca planul zilnic de zbor să se îndeplinească aproape în fiecare zi în proporție de 100%! Pentru noi, sâcâiala rămânea sâcâială pentru că presupunea multă muncă, chiar în plus, mai ales dacă iau in calcul montarea și demontarea celor două pereci în plus de acumulatori la sfărșitul ștartului, când toți alergau spre autobuzele care se îndreptau spre casă!

Zborul însemna munca atâtor și atâtor mâini și minți pline de pasiune! … Zumzetul motoarelor vibrează în trupurile și sufletele noastre și acum, la mulți ani după s-au stins definitiv pe pista betonată a aerodromului Giarmata, și încă ne mai bântuie somnul și visele nopților , uneori zbuciumate de aduceri-aminte.

Aterizarea era încununarea muncii tuturor de pe aerodrom,  era „victoria” asupra aerului și gravitației, eroul-pilot coborând din avion, strângând mâna și mulțumind tehnicilor!

… Cercetarea aeriană se executa cu avioane din seria „15..”, „19..”, „20..”  și era cercetare aeriană de tip „C” (foto) sau „R” (Radio) executată cu containere speciale, atașate sub avion. Noi, tehnicienii, ne desfășurăm  activitatea la SLA (Secția de Lucrări Avioane, unde se execută reparații sau lucrări complexe la avioane) sau la clădirea escadrilei- „Casa Roșie” /linia de avioane/ȘTART (unde avioanele se pregătesc  pentru zbor). Aici învăț ce înseamnă „timpul” în aviația militară. Minutul este unitatea de măsură care ne călăuzește acțiunile.

Sub îndrumarea „tovarășului maior inginer” Stancu  experimentam formarea acumulatorilor de bord în regim de urgență (pentru o eventuală alarmă/criză militară), încercând să reducem timpul de formare de la o durată de câteva zile, la o durată de câteva ore. Din păcate a rămas nefinalizată lucrarea de înlocuire a agregatului de pornit avioane (APA) cu o instalație fixă (rețeaua de alimentare a unității) care nu avea putere suficientă să asigure această funcție.  (La Bacău exista o astfel de instalație, am văzut-o în funcțiune; eficiența acesteia contribuind la reducerea consumului de combustibil pentru pornire). De altfel, în armată începuse nebunia „reducerilor”-reducerea cotelor de combustibil, a cotelor de energie, a fondurilor, etc.

… Din când în când mai „furam” câte o oră de fotbal sau „tenis cu piciorul” lângă bretela de rulaj a avioanelor, fiind opriți doar când  cineva dădea „alarma” : „Vine ciocănitoarea Udi!” (adică inginerul-șef!). Dar câte lucruri folositoare am învățat de la dumnealui! Părintește ne certa, apoi ne ierta cu multă îngăduință!  Eram  tineri , majoritatea din promoțiile 1978-1980.

…. Am fost repartizat la „Grupa Exploatare IEAB”  adică „instalații electrice și aparate de bord”, unde pregătim avioanele pentru zbor. „Iabiștii” sunt specialiștii cu „flașneta”- aparatul KPU (dispozitiv pentru verificarea paratelor de bord pe bază de capsulă manometrică:vitezometrul, variometrul, altimetrul), ai  aparatul UPPA (dispozitivul pentru verificarea pilotului automat AP-155), mânuitorii cablului de pornire de la APA-4, ai casetei SARPP (inregistratorul parametrilor avionului) și nu în ultimul rând, dar cel mai greu  din punct de vedere fizic – specialiștii montării și demontării acumulatorilor  Zn-Ag de la bordul avioanelor  (câte două bucăți per avion). Colegi de muncă și de grupă îmi sunt maiștrii militari Pleșa și Burnea.

Pentru pregătirea preliminară (cu o zi înainte de zbor)  și pregătirea nemijlocită a avioanelor  (din ziua zborului) aveam la dispoziție o carte de instrucțiuni de exploatare de aproximativ 150 de pagini. Mereu m-am întrebat: Oare voi reuși să memorez toate datele?  Deocamdată capul îmi vuiește de teorie: giroscoape, piloți automați, aparate de bord.

Salvarea vine de la maiștrii militari – de la ei învăț primii pași în meseria de specialist de aerodrom!

Mă impresionează „caietele de specialitate” ale maistrului militar Borzea Norel:  descriere amanunțită a celor mai importante instalații/sisteme de comandă automată de la bordul avionului MIG-21, insoțite de scheme electrice. O adevărată capodoperă profesională! Respect profesorilor de la Școala de Maiștri de Aviație Mediaș, felicitări elevului! Cu ajutorul acestor date pătrundem adânc în “măruntaiele” pilotului automat AP-155, sistemului de pornire și comandă automată a regimurilor motorului etc.

 … După aterizare pilotul consemnează in fișa de zbor: “regimul stabilizare nu functionează”. Deseori experiența specialistului își spune cuvântul. Concluzia maistrului Sfârcuș:„ BS-155A este defect”.  Eu încăpățânat, având alături de mine un alt tânar, maistru Borza, tragem cablurile, montăm dispozitivele de verificat, mânuim butoanele și la sfarșit concluzionăm:  BS-155A defect (creierul pilotului automat)…Deci, unu la zero pentru experiență!

 

…Sunt impresionat de ordinea și curățenia care predomina peste tot în cazarma aviației:  alei pline de flori (predomină trandafirii), livada de la poarta unității, florăria, mini – parcurile cu bancuțe pentru relaxare, terenul de fotbal. Toate poartă un nume, rostit cu respect- generalul Puiu…

Relațiile  de serviciu: respect interuman, profesionalism,  libertate de exprimare (chiar dacă de cele mai multe ori prin bancuri cu “Bulă”). “Aerienii”, adica în afara uzanțelor și exigențelor militare,  așa eram percepuți aviatorii de către celelate categorii de militari. Obligatoriu “tovarășul locotenent” dar “Mihai, Vasile, etc” erau cuvintele cel mai des folosite pentru apelare.

Nu intenționat am lăsat la sfârșit impresia despre ședințele de organizație utc (tinerii care încă nu dețineau calitatea de mebru de partid, printre care m-am aflat și eu o perioadă) și partid. Secretarii de partid, respectiv de la utc se rugau de noi să ne completăm caietele de pregătire. Deseori chiar și comandantul Todea ne lua apărarea, solicitând scurtarea ședințelor pentru a merge la activitățile de zbor, mai importante. Exista un cod nescris: cea mai importantă activitate era activitatea de zbor, apoi veneau celelalte!…

După câțiva ani, în 1986, participând la un curs de limbi străine (engleză, foarte curios pentru perioada respectivă) am constatat diferența care exista între noi, cei din vestul țării (Timișoara, Caransebeș) și colegii din alte zone ale țării, privind libertatea de exprimare și gândire. Poate una din cauze a fost și faptul că aici, în vest altfel se înțelegea și aplicasintagma „Partidul e-n toate!”(nu există o presiune suficient de mare din partea celor care reprezentau partidul în unitate), probabil exista o ințelegere tacită să fim lăsați mai “liberi”- adică să ne vedem de meserie.

„Tovarașul” mr. Zaban Fridrich ne povestea  din experiența domniei sale  de la Caracal, când s-a primit ordin să nu se facă în unitate  glume/bancuri despre Stalin. Unul dintre colegi dânsului a spus un banc în legătură cu moartea lui Stalin. A doua zi a fost chemat la partid și după câteva zile nu a mai fost văzut în unitate. …

… Am ajuns la Timișoara printr-un concurs de împrejurări, în care unul dintre factori a fost și partidul. Repartiția, alegerea locurilor puse la dispoziție, se efectua în ordinea mediilor finale. Nefiind membru de partid, am fost devansat de un alt coleg (promovat din clasa muncitoare, cu liceul făcut  la seral),  care datorită calității de membru de partid a primit o bonificație consistentă la media de absolvire, astfel că a prins el unul din locurile disponibile de la București. Soarta a decis altceva pentru mine și nu regret anii petrecuți la Timișoara, unde am cunoscut oameni deosebiți, față de care am un deosebit respect pentru tot restul vieții….

(Va urma!)

Cu respect, in memoria celor care nu mai sunt printre noi,

Cpt. cdor sing. Iacobiță Valeriu                                                                          Ianuarie 2015

A consemnat Cdor.rtr. Ștefan Lupea

 

 

Comentarii închise.