IN MEMORIAM Lt.maj. FLORESCU DOREL, CĂZUT LA DATORIE LA 22 MARTIE 1977.

Greu de șters din memorie acea zi de primăvară timpurie a anului 1977. Făceam parte din Escadrila 2-a a regimentului de la Giarmata și mă bucuram de faptul că, fiind o zi senină, cu soare destul de strălucitor, aveam șansa s-mi realizez planul de zbor , adică cele trei ieșiri cu avionul MIG-21 MF pe traiect și la interceptare.

Trăiam încă în suflet cu regretul pierderii unui coleg drag, plecat prea de timpuriu dintre noi – e vorba de Lt.Onișor Emil-Onas, căzut lângă Iosifalău pe 24 februarie, dar eram alături și de cei care sufereau efectele devastatoare ale cutremurului din 4 martie. Aș putea spune că plângeam cu un ochi și rădeam cu altul – simțeam regrete dar și bucurii legate de faptul că ZBURAM!…

Îmi îndeplinisem prima misiune de zbor pe traiect, eram de acum la capătul de vest al pistei – la „A treia!”- unde , după ce am coborât din avion și am semnat în carnetul tehnicului, m-am retras pe iarbă, așteptând să vină microbuzul care făcea naveta cu piloții de la „degajare” la „Celula de Alarmă”! Avioanele erau agățate la ”trăgaci” și porneau zorite spre gurile de alimentare și spre ștart, unde așteptau alți iubitori de zbor și cer să pornească motoarele!  Cum microbuzul întârzia -”S-o fi dus după gustare!” a spus cineva din cei ajunși pietoni – grupul piloților a tot crescut iar la un moment dat parcă s-a întețit ritmul aterizărilor. Nu știu cine a fost cel care a spus primul cuvânt  despre ceva neprevăzut!!! Imediat au încetat orice comentarii în rândul celor adunați și am simțit cum mi se strânge sufletul de spaimă: „IARĂȘI!??” Încă nu spusese nimeni nimic despre o cădere sau ceva asemănător, dar parcă premoniția își pusese gheara pe inima mea. „Florescu nu mai răspunde la radio” a zis cineva, proaspăt coborât dintr-un avion. Imediat au izbucnit întrebările: „Unde era?” , altul: ”Venea spre verticală de pe traiect”, altul zice: ”Păi SDA-ul nu-l vede? Trebuia să fie la verticală!?” și alte și alte păreri de același fel. Între timp s-a anunțat că zborul a fost oprit și că ne adunăm la ”Celula de Alarmă!” Cum microbuzul sosise între timp, ne-am îngrămădit pe scaune și unii în brațele altora, și înghesuiți și îngrijorați am fost hurducăiți spre locul de adunare. Priveam pe geam și vedeam oamenii preocupați, cu fețe crispate și parcă gârboviți, făcându-și de lucru pe la avioanele de la guri sau pe la linia de avioane, parcă toți așteptând să se  întâmple o minune. În microbuz discuțiile nu încetaseră și cea mai rostită frază auzită atunci a fost asta:” Dorel? Păi la cât este el de agil, nici nu se pune problema să nu fi catapultat dacă s-a întâmplat ceva la avion!” sau:” Îl știți pe Dorel, e ca o pisică! L-ați văzut cum sare la plasa de volei, ca să nu mai zic cum se aruncă la minge când jucăm fotbal! ” ” El? Să nu” sară!?” Imposibil!”.  Parcă ne mai trecea spaima și îngrijorarea și așteptam să ajungem la celulă, ca să ni se spună că e viu, că a ”sărit”, că vine la aerodrom! Ajunși la celulă, veștile care ne-au așteptat ne-au cernit sufletul și speranțele!  Avionul fusese descoperit lângă Hitiaș, undeva la sud de direcția de aterizare și nici urmă de parașută sau scaun de catapultare! Tristețea i-a cuprins pe toți cei de față și fiecare și-a căutat ceva de făcut sau un loc unde să mediteze în liniște, nevrând să ne vedem sufletele sfâșiate de durerea neputinței! Iar întrebările nu și-au stins ecoul din mintea noastră multă vreme după ce aflasem deja alte detalii dureroase și după ce am ajuns cu toții la sala de pregătire. ”DE CE?” . ”DE CE DOREL?” „DE CE UNUL DINTRE NOI?”…

…Așa plecau bărbații spre ceruri, s-ajungă la timp apelul „ESCADRILEI DIN CER!”, unde să-și continue misiunea de zburători dedicați meseriei atât de frumoase, atât de iubite dar, atât de periculoasă! Iar noi, cei trăitori astăzi , le ducem dorul, le rostim vorbele, le povestim faptele și-i purtăm în suflet spre nemurire, simțindu-le parcă umărul aproape și palma căutăndu-ne palmele, în strângerea aceea de mână viguroasă, aviatoricească, ca pumnul încleștat pe manșă!…

DUMNEZEU SĂ TE AIBE ÎN PAZĂ, DORELE!

Cdor.rtr. ȘTEFAN LUPEA

TIMIȘOARA, 22 MARTIE, 2015.

 

Comentarii închise.